A. Biserica primară: context, formare și răspândire (de la începuturi până în anul 500) Perioada de răspândire și așezare a bisericii în bazinul mediteraneean a fost caracterizată de tensiuni, piedici, persecuții și o nevoie de creare a identității imposibil de evitat. Biserica s-a definit atât în raport cu rădăcinile iudaismului, cât și cu lumea filosofiei și religiei/religiilor greco-romane. Ulterior biserica devine legală, beneficiază de pe urma statului, dar continuă tensiunile de identitate, prin dezbateri și concilii. B. Biserica medievală (500-1500) Biserica se vede obligată să conteste atât curentele eretice interne, cât și pe cele externe, rezultatul fiind redactarea unor documente oficiale, care stabileau tot mai clar identitatea teologică a bisericii. În această perioadă se dezvoltă noi curente de gândire și organizare a teologiei (scolasticismul), apar noi forme de arhitectură (gotică), dar și primele mișcări reformatoare ale bisericii. Unul dintre cele mai importante curente culturale, renascentismul, devine baza pentru apariția protestantismului. C. Reformele protestante (1500-1650) Protestantismul nu a fost un monolit teologic. A fost, în schimb, o consecință naturală a renascentismului și a accentului pus de umanism pe cunoașterea limbilor în care a fost scrisă Scriptura. Diversele perspective asupra interpretării Bibliei au dus la crearea unei diversități remarcabile în protestantism, de la formele care susțineau implicarea politicului în biserică, până la formele care cereau o separare completă între biserică și stat. D. Epoca modernă (1650-1900) Dezamăgirile religioase și politice provocate de conflictele religioase și militare, dintre care cel mai sângeros a fost Războiul de treizeci de ani, au generat noi tipare de relaționare față de religie și biserică. Raționalismul a devenit noul reper pentru progresul uman, care a dus la respingerea a tot ceea ce înseamnă religie și biserică. Totuși, în această perioadă au apărut noi forme de spiritualitate creștină, care, contrar spiritului raționalist, au orientat omul înspre redescoperirea laturii personale a relației cu Dumnezeu. În această perioadă se dezvoltă puternic industria, care a creat un set nou de probleme, pe care biserica le-a adresat, încercând să redea valoare omului. E. Biserica contemporană (1900-până în prezent) Creștinismul și societatea secolului XX au fost confruntate cu o serie de atrocități de gravitate incomensurabilă: genociduri, două războaie mondiale, lagărele de exterminare, gulagurile rusești și războaiele regionale care au măcinat teritorii vaste precum Asia de sud și Africa. În fața acestor provocări, biserica nu a rămas fără glas, ci a încercat nu doar să se adapteze anumitor contexte, ci și să ofere soluții pentru ca omul să poată dezvolta tiparele de gândire care să îl provoace la implicare în societate și eliberare din diversele forme de abuz politic și social.